JUDECAREA INGERULUI DE CĂTRE IARBĂ A început surpatul de țărână într-un singur loc, într-o parte, pe mormântul ei și nu s-a împlinit nici a șasea stămână de la moarte. In lipsa mea, îngerul ei păzitor se strecura după șoaptele somnului și nu rareori adormise cu ultimul rozariu în mână din pinii Maicii Domnului, iar pe locul furatului de vise, ori cât de ușor i-ar fi fost penetul, noapte cu noapte pământul aproape nevăzut, încetul cu încetul, începuse să se surpe într-o parte cu-adâncitură de bordei în țărână, deși nu trecuse nici a șasea stămână de la moarte. Dar într-o noapte iarba pe îngerul păzitor în somn l-a surprins și cu vântul la județ începu să-l certe: Să te duci după norii tăi albi și nici Dumnezeu de dincolo de ei să nu te ierte, că am crezut că este roaba mea, dar tu cu furtișag de veac surpata-i si ei și mie clipa; ca să te iert întinde-n alb aripa ca să semnez cu-o rădăcină zborul tău.” Judecătorul privi la îngerul din cer și blând apoi spre ea: ”Pe aripă ai vrut să-i scrii întorsul morții ca vocală’n iță? Să ai răsplată timpul șters de cute cum vârful tău ascute, dar nu spre-a fi peniță, spălătoreasă oarbă – condei ce toarce omu-n scris de iarbă, cu vârf de ac hapsân, dar pentru înger și de dragul ei îți scot din zale veriga de blestem ca să ajungi amirosind a tei și fân în ieslea Lui din Betleem. ”
miercuri, 16 iulie 2025