Şi când târziul odihneşte amarul unui surd crepuscul, mă rup de coaste şi de cărnuri, mă las în urmă, sec, minuscul… mă-ntind alert spre în afară, mă scurg grăbit prin răni şi sânge.. mă-ntreabă cerul dacă pot zenituri reci a le înfrânge. mă-îngemănez cu alte gânduri, din alte trupuri evadate, şi ne muşcăm, nepământesc, urlând barbar a libertate! ...dar. dacă n-aş fi fost pământuri, m-aş fi dorit tot sânge, os, şi, într-a trupului celulă, m-aş fi visat un păcătos!
sâmbătă, 31 mai 2025