cu viclenie, l-am pîndit în ultima vreme de cîteva luni e muncit, apucat, zdrențuit de ceva nevăzut la mîncare nu ia seama cana cu vin a vărsat-o de mai multe ori cu țigara se împacă mai bine dar nici țigara nu pare să aibă vreun gust uneori își zărește ficatul înălțîndu-se la cer alteori fierea pare a-i fi în dreptul Soarelui, la femei nu se mai duce, parcă, într-un fel, le ocolește, ba chiar fuge de femei cu teamă și rușine se îndreaptă uneori spre casa iubitei dar, de fapt, rătăcește pe coclauri aiurea și, dacă-l privesc mai atent, parcă se ascunde de toate care sînt ale lumii acesteia ocolește orice ar putea să-l rețină și o spaimă adîncă pare a se ridica dintre umerii săi, iar în nopțile de decembrie îl îneacă plînsul, îl sfîșie remușcarea că a zăbovit aiurea ades departe de odaia sa tot mai neliniștit, trecînd prin toate de-a bușilea, tremurînd, străin și stingher, cu scîrbă și cu plăcere, ia o coală de hîrtie furată parcă și notează cu litere deslînate, tremurînde: “cu viclenie, l-am pîndit în ultima vreme de cîteva luni e muncit, apucat, zdrențuit de ceva nevăzut la mîncare nu ia seama cana cu vin a vărsat-o de mai multe ori...”
sâmbătă, 19 aprilie 2025