LA HANUL MAGDALENEI BOLLO

LA HANUL MAGDALENEI BOLLO

La hanul Magdalenei Bollo
Se strâng poeţii să se-mbete,
Cu vise până ieri secrete
Şi vinul dulce-al lui Apollo.

În ochi le freamătă dorinţa
Iar cănile se sparg ciocnite
În cinstea unor noi iubite
Ce nu-şi ştiu încă biruinţa.

Căci biruiţi sunt toţi poeţii
De vinul roş şi de iubire,
Şi-şi dau cu praf de nemurire
Ca să-i admire târgoveţii.

În sala mare dau năvală
Trohei şi iambi dezlănţuiţi,
Nescrişi şi încă necitiţi
În nici o cârciumă rivală.

“Iubita mea e preafrumoasă,
Izvor curat de curcubeie,
Statuie albă şi femeie
Cu voce blândă, mângâioasă.’’

Iar Magdalena Bollo, blonda
Şi preafrumoasa lor hangiţă,
E socotită o zeiţă
Ce lor le patronează fronda.

Şi, uneori, stapana-i ceartă.
La gânduri însă nu dă glas.
Aici e singurul Parnas
Unde greşelile se iartă.

‘’Voi, prunci frumoşi ai nebuniei
Numită dragoste carnală,
Dorind femeia ideală
Şi muza sfanta-a poeziei,

Vă irosiţi în nesfârşite
Beţii cu vinul fermecat
Al vieţii voastre de bărbat,
Uitând că nu aveţi iubite

Decât pocalele cu vin,
Şi mâzgăliţi în van hârtia,
Topindu-vă în veşnicia
Ce vă e dată ca destin.

Să ştiţi copii frumoşi şi beţi,
Că nu scriind cuvinte goale,
Veţi umple temple cu vestale
Din mintea voastră de poeţi.

Iubirea e un zbor maiastru,
În constelaţii depărtate,
Cu dorul de eternitate,
Tot mai albastru, mai albastru...

Când veţi pluti purtaţi de vise
Spre lumi cu lacuri argintii,
Atunci să scrieţi poezii
Şi-atunci de-abia vă sunt permise

Beţii. Dar nu cu vin trezit
Ci cu aroma gurii dulci
Ce o visezi dacă te culci
Şi o doreşti necontenit.

Atunci să puneţi în trohei
Tot ce aveţi în voi mai sfânt
Şi cu genunchiul la pământ,
Să va-nchinati unei femei.’’

Ce gânduri pline de-nţelesuri!
Hangiţa noastră nu-i oricine!
Se vede, cred, destul de bine.
Şi ea probabil scrie versuri.

La hanul Magdalenei Bollo...