Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi și zeci de-amintiri m-asaltează deodată cu mii de regrete vorbind despre noi în triste romanțe, pe-o harpă stricată. Romanțele-ajung dintr-un vechi labirint, trecând prin fereastra cu geamuri ovale, evocă licornul cu frâu de argint venit din trecut să te-aducă agale. Cad frunze uscate-n fereastră, pe rând, e toamnă târzie și parcă, de-afară, se-aude licornul sosind nechezând pe calea îngustă ce duce spre scară. Sau poate-i doar vântul sosit din trecut la ușa închisă cândva într-o toamnă cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut lăsat pe uitarea ce-avea să se-aștearnă. Te-aștept la fereastră să vii din neant, la margini de vis să te văd împăcată, din harpă un ultim acord consonant să-mi spună că nu-o să mai pleci niciodată.
sâmbătă, 31 mai 2025