LA MOARTEA TRIBUNULUI Lui Corneliu Vadim Tudor, model de românism adevărat Ai vrut să bei cafea cu nemiloasa Cernita, hâda, fluturându-şi coasa Dar n-anteles mesajul tău subtil, Acestei ţări i-ai mai fi fost util Măcar o viaţă, până la sfârşit Să poţi să-ţi vezi pământul tău iubit Fără oprelişti puse lângă Prut, Fără fruntarii care te-au durut, Ci cu Moldova toată românească. Cum ai fi vrut de fapt să te iubească Mişeii ce-au vândut pământul sacru Şi tot ce-i românesc le pare acru Şi-ar vinde încă totul în neştire, Dacă-ar putea ar vinde cimitire În care dorm strămoşii ce-au jertfit Singura viată pentru c-au voit Să lase celor care vin mereu Pământul românesc, al tău, al meu, Al celor mulţi ce nu acceptă vina Să nu-şi mai poată ţine rădăcina Acolo unde şi-au ţinut-o moşii. Doar amintirea unei ciume roşii Te răscolea Tribunule cumplit Şi te-ascundeai într-un proverb sanscrit Sau într-o carte sfântă, liturghier, Să ştii cum e aici dar şi în cer Acolo unde îngerii te-au luat. Te-ai dus Tribunule şi e păcat! Dar nu e-n van, tu Bravule Bărbat Vei fi Tribun şi dincolo de cer. Astăzi sunt trist dar stele când pier În urmă lase dâre de lumină. Tu laşi în urma ta o viaţă plină Şi amintirea unui bun român. O rugăciune pentru tine-ngan Iar tu să-l rogi pe Tatăl Cel Ceresc Să aibă-n grijă plaiul românesc, Să-l facă mare cum a fost dintâi. Tu eşti aici şi ştiu c-ai să rămâi Poet şi teolog şi jurnalist. Tribunule, o vreme voi fi trist!
sâmbătă, 31 mai 2025