Ca a nopţii poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor, Apărând divinizată, Răpişi sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Îşi sting sufletele lor. Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Zbor sub mâna-ţi tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată, Ce răsgeme îngrozitor, Când o mână îngheţată Rumpe coardele-n fior, Astfel mâna-ţi tremurândă Bate-un cântec mort şi viu, Ca furtuna descrescândă Care muge a pustiu. Eşti tu nota rătăcită Din cântarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cântă-n cor? Eşti fiinţa-armonioasă Ce-o gândi un serafin, Când pe lira-i tânguioasă Mâna cântecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin. încetişor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărând divinizată, Răpişi sufletu-mi în dor.
