La o cafea Era o zi de toamnă, de septembrie Când m-am oprit la o cafenea, să beau o cafea M-am aşezat tăcut lâng-o fereastră, Să văd cum viaţa trece-ncet prin faţa mea... Deodată norii au început să geamă Şi ploaia s-a dezlănţuit Atunci eu te-am zărit pe tine, Prin geamul mic, puţin cam prăfuit... Mergeai prin ploaie, ca o floare rară, Dar ploaia te-a băgat la adăpost, Căci uşa cafenelei dintr-o dată, A scârţâit şi-atunci mirat am fost... Tu ai păşit sfios ca ghiocelul, Ţi-ai scuturat buclele de aur, într-un mod sfios, Eu te priveam tăcut, ca într-o transă, Gândind în sinea mea: "o Doamne, ce înger blond frumos!" Şi am sorbit tăcut cafeaua mea amară, Dar ochii către tine mi-au zburat din nou, Te-ai aşezat timidă la o masă, Tu m-ai privit, eu te-am privit ca fermecat Şi ochii parcă ni s-au îmbrăţişat... În cafenea eram doar noi şi ploaia, Ploaia, ce tot spăla oraşul mic cu ea Şi nimeni nu trecea prin geamul vieţii, Poate că timpul s-a oprit în urma ta?... Priveam cafeaua şi-mi spuneam, Că eşti un înger coborât în ceaşca mea, Sorbeam puţin, câte puţin, De teamă să nu dispari... Deodată ploaia s-a oprit, tăcere se făcu pe dată Şi soarele a răsărit timid Şi parcă avea surâsul tău, de înger-fată... Te-ai ridicat uşor, ca fulgu-n zbor Şi-atunci eu ţi-am văzut marea albastră în privire, O faţă blândă, albă, de înger frumos, Tu ai zâmbit ştrengar şi ai plecat, fără nici o şovăire... Eu am rămas vrăjit de-a ta prezenţă îngerească Şi-am reprivit fereastra, sperând că o să apari, Dar în cafeneaua veche miroase a lăcrămioare Şi-acest miros dulceag de puritate şi mii de întrebări, E tot ce îngerul blond a lăsat în urma sa.
sâmbătă, 31 mai 2025