versuri fără vreo noimă anume șoptesc la poarta inimii tale sperând că vreun gângurit fără glas pornit din adâncurile-mi se va potrivi cu vreo străveche mantră într-o limbă scrisă-n liniile vieții din palmele uscate ale strămoșilor o limbă-n care arheologii și paleolingviștii s-au încurcat poate un dialect venusian așa că la poarta inimii tale stau și-mi șoptesc dragostea poate-ntr-o limbă de îngeri sau de fiori sau de tihnite tăceri mâinile tale-mi acoperă creștetul a binecuvântare și-mi spun că tu doamna râsului și plânsului meu auzi și ce nu îndrăznesc să șoptesc acolo-n valea sfântă dintre colinele vieții oftez ușurat și-n liniștea înserării aspir spre inima ta ce mă respiră.
sâmbătă, 31 mai 2025