Era atât de liniște, încât chiar și pescărușii gălăgioși din fire treceau pe deasupra noastră planând. Le era și lor teamă de monstruoasa noastră tăcere fără sfârșit. Era atâta tăcere, că nici valurile nu mai unduiau, rămăseseră toate încremenite ca-ntr-o fotografie cu stropi de diamant rămași suspendați între eter și marea lucie ca o pojghiță de gheață. Doar tăcerea vorbea despre noi iar noi îi ascultam fermecați povestea. Povestea ei, povestea noastră, pe care o așteptăm și azi să se întoarcă acolo la noi, pe malul mării. La Pontul Euxin.
sâmbătă, 31 mai 2025