Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată! că-n ziua asta caldă de blajin, nu vin cum vine toată lumea cumpătată, să dau pomană pentru voi, ca un creştin. Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată! că azi cu voi e doar singurătatea... şi mă căznesc aşa cum niciodată, şi soarta mi-o blestem, şi laşitatea... Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată! dar ştiţi si voi că sunt plecat la muncă, şi peste tot e-o criză blestemată şi dacă vin, stăpânii mă aruncă. Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată! voiam să vă aduc o nepoţică, adică pentru voi, e strănepoată... adică sunt bunel... la o adică. Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată! şi vă promit c-oi încerca la anul să vin şi eu cum vine lumea toată, la cimitir, să-şi ostoiască-aleanul. Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată! dar am vorbit mai an cu un vecin, cu moş Vasile, cel de peste-o poartă, să iasă-n locul meu la ţintirim... Să toarne câte un pahar de vin, lângă mormântul tău şi-al mamei – tată, iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim! şi liniştea cu clopote să bată. Şi-atunce firea-mi se va linişti, simţind din depărtări că e iertată, şi buzele-mi uscate vor şopti... la revedere, mamă, la revedere, tată!
sâmbătă, 31 mai 2025