Prin ochi mă umple infinit fluid Și curg în scoici și mă topesc în sare, Când mă absoarbe marea de...mirare Cu-abisul tainic, rece, translucid. Mă las în brațele aceste stări Luând nemărginirea ca pe-o haină Având în juru-i, ca un brâu de taină, Nețărmul ei brodat cu întrebări. Mă simt strivit de tot ce e imens Și mă întreb: De ce? De când? De unde? Iar tot ce e, fiincă e, răspunde: Prin Cel ce le-a creat, au toate sens! Acum imensul pare mai docil Și nu mă năruie în duh strivirea, Știind că ține și nemărginerea Acel ce m-a vegheat ca pe-un copil. La țărmul mării mă întorc mereu Să sfredelesc cu mintea infinitul, Și, când în zori se-aprinde răsăritul, Prin toate-mi dă răspunsul Dumnezeu! Simion Felix Marțian Eforie Nord, august 2017
sâmbătă, 31 mai 2025