palmele care măsoară vidul * Lui C. A. * nu mai întreba depărtarea cum colorez șuvițele zilelor pare că nu-mi pasă iubite odihnesc între ape timpul care mi s-a zbătut rănit sub knut și cravașă acum se dezlipește ușor de pe unghii precum oja de o calitate inferioară nu mă întorc să-i aranjez pliurile când se topește în zare nu-i mai simt lipsa nici pulberea de sub talpă nu mai invocă puterea totalitară din demult privirea a adaptat plutirea ca pe un ritual sabatic bioritmului propriu nu mai hrănesc iedere și nu le împrumut culorile înșelătoare nici oamenii (de parcă ar fi primit nu știu cum o directivă tainică) nu mi se mai agață de vene să bea sau să sfâșie cu surâsul pe buze am aliniat în fața plutoanelor de execuție infirmii dovediți comanda ”foc” a venit firesc încadrată ecuației care înrămează și moartea și viața aceluiași tablou magic nu mă căuta iubite pendulul definește spulberul din oase râsul îi dăruiește caleidoscopul culorilor și puterea din barometrul șanselor am făcut cuier furtunilor pe care le-am părăsit fără să regret dar și fără să acuz că nu pot bea laptele lunii scurs în pahar în noaptea învierii buza mea e prea subțire să atingă neantul am pus în lesă întunericul căruia nu i-am putut schimba cifra octanică iubite și-l plimb după mine în promenadele venusiene ca pe un animal de companie sunt domesticită nu mai îmbrac oameni ca pe costume de azbest am devenit una cu focul de când i-am privit inima și m-am lăsat băută până la ultima particulă din mările ochiului (nu mi-a spus nimeni c-ar fi cea denumită ”a lui dumnezeu” care nu e – aș întreba de mi-ar fi permis) fără un scop anume toate bucatele am împărțit nu numai peștii înălțării fie c-au fost fie nu sărbători legale pâinea am dospit-o în rănile mele și-am condimentat-o cu vise în toate zilele de obidă în care cerul țâșnește din genunchi fisurați și erupe în antecamera cordului ca să umplu și ziua a șasea am eutanasiat caii apocalipsei deveniți inutili odată cu eradicarea spaimelor gârboveala înțeleaptă a păcatului nu-mi mai ridică semne de întrebare ultimele inundații de candoare mi-au schimbat radical relieful pulsațiilor între ape odihnesc alb depărtările iubite să nu mai fiu doar un colț de infinit mai am de umplut
sâmbătă, 31 mai 2025