Printre crengile iubirii răzvrătirea se-nfioară Purtată de vântul vremii care moțăie ușor, În fântâna unui cuget haina nopții se coboară Când vin ciutele sfioase să bea luna din izvor. Smecherește, trece falnic căpriorul prin livadă Ca un prinț plin de lumină prin visările târzii. De sub undele rebele a urcat cerul să-l vadă Micul pește de aramă cu ochi mici, trandafirii. În desaga nepăsării ciocârlia cântu-și poartă Plâng viorile neunse de sacâzul tristei veri, Literele fug sfioase să nu prindă ziua moartă Sunând lin din necuvinte sub penița de tăceri. Cineva din ceruri zvărle floarea socului curată, Prin branulă simt cum intră picăturile de Rai, Nu zbura tu, inimioară, peste apa zbuciumată Lăsând mamei suferința că pe-aicea nu mai stai. Se ridică din volume fumul sfânt al vesniciei Mă zidesc pe mine însumi în nervurile din voi, Numai cățelușa noptii, cu limbuța nostalgiei, Soarbe apa repezită care curge printre noi. Viață dulce, netrăită, prin clepsidra răsturnată Plângi ca bobul de lumină de sub gene izgonit, Către maluri de uitare, cu eșarfa sfârtecată, Nu pleca tu, suflețele, hai, mai ține-mi de urât ! Dar furtuna nesătulă a tușit ciudat spre mine Râu fierbinte de lumină mi-a zvârlit din noru-i greu Și de-atunci măicuța sfântă, pe la cimitir când vine, Vede-n flacăra din cruce poeme din trupul meu. 12.11.2018
sâmbătă, 31 mai 2025