“Iubito, atinge-ţi obrazul, Să simţi cum din palmele mele Topesc dinăuntru-ţi necazul, Punându-l în bolul cu stele. Nu-mi eşti niciodat’ prea departe, Te-aş ţese-ntr-o mie de flamuri Şi simt cum din mine faci parte, Cu trunchi, și cu frunze, și ramuri. Preumblă-te veşnic prin casă, Priveşte-n oglindă, priveşte Cum iarna din tine se lasă, Cum vara din mine te creşte... Te rog să deschizi şi cămara În care-am păstrat necuvinte, Şi-acum, potriveşte-ţi brăţara, Iubirii şi-aducerii-aminte.” Din vis mă trezesc în vâltoare, Cu pasul smerit şi firesc, Pe buze-mi sărutu-i mă doare - „Mai e puţin...”, îmi şoptesc. 4 iunie 2016, Constanța
sâmbătă, 31 mai 2025