Lângă iaz pe piatra morii Stă-ntinsă parcă la soare Să-şi usuce al său chin O stea în formă de floare. De când stă,nu ştie nimeni, N-a fost poate nici văzută, Geme-ncet,parcă ar spune Căci de nimeni nu e vrută. O privesc şi nu-mi dau seama Din ce parte-ar fi venit, Din cer sau din Carul Mare, Tot rămân nedumerit. Mă îndrept spre ea uşor, S-o privesc mai de-aproape, N-aş dori,din întâmplare, Să dispară şi să-mi scape. O mângâi şi simt căldură Ce-mi trece prin trup uşor, Simt cum inima-mi tresare, Şi-s cuprins de mult fior. Mă retrag un pas în spate, Nu cumva am neplăceri? Iar ea îşi deschide ochii Cu parfum ce-mi dă plăceri. Cred c-atât a vrut să ştie De tot că nu-i părăsită Şi se stinse-apoi pe loc Cu dorinţa-i împlinită. Cu-al ei chip întipărit Am rămas pe veşnicie, Lângă iaz pe piatra morii Pun mereu flori de câmpie. Şi-altă dată de va cade Stea din cer sau Carul Mare, Să cadă pe-acele flori Şi să se transforme-n floare.
sâmbătă, 31 mai 2025