Pe țărmuri de mări și oceane, Din valuri fugea înspre mal, Codată, o undă din soare, Un germen de om...vegetal. Se spune c-am fost cândva vegetali, Sensibil pe frunte veghea înc-un iris Rotundă lanternă, purtată de- Osiris, Poveste cântată,din val în alt val. Pe atunci senzitivi presimțeam când iubirea, Apărea ca zeița-n castel de mărgean, În hăuri profunde noi ura ghiceam, Ca-n carte citeam ce-ascundea omenirea! Tremuram amândoi precum strunele- n harfă, Prin trei ochi fiecare întregi ne-oglindeam, Intuiam tot ce astăzi adesea ne scapă, Eram doi salcâmi ,susținînd propriul deal. Rădăcinile însă iubit-au mult lutul, Strămoși și păcate trăiesc azi prin noi, E stinsă lanterna ,departe trecutul, Simțirea e-o undă ce fuge-napoi!
sâmbătă, 31 mai 2025