Am să rup odată lanţul care viaţa mi l-a dat Şi pe care mii de zile, ploaia-n lacrimi l-a udat, Sclav al zilelor ce-s duse în tradiţii de demult, Prizonier în lanţ sunt, vise doar în somn vin cu tumult! Muncă, oboseală, stres...ele-mi sunt alături zilnic Şi-n rutina asta gri, nimeni nu-mi este potrivnic... Doar în mine se mai zbate inima nemulţumită, Sufletul ar vrea să zboare şi s-o lase-n piept uimită! Ştiu că lanţul s-a uzat, doar c-o zbatere de-aripă Pot să-l frâng, dar nu aş vrea ca să-l rup aşa în pripă... Las ca sufletul să-şi facă aripi cu sclipiri de vise Ce în nopţile cu lună au ţinut stelele-ncinse... Inima să se încarce cu speranţele de-o viaţă Şi în ritmul fericirii să-mi pună bujori pe faţă, Sufletul cu patru-aripi să sfărâme lanţu-n zale Şi să-şi ia încet avânt, să zboare pe a sa cale! Fluture cu un pastel de iubiri nestăvilite... Voi fi petecul de cer cu visele împlinite Ale celor ce în somn culeg stelele cu lacrimi, Ale celor ce-şi petrec zilele cu iz de patimi!
sâmbătă, 31 mai 2025