Lăsaţi poetul să viseze
sâmbătă, 31 mai 2025
Lăsaţi poetul să viseze, 
Să prindă-n palma lui de nea,
Ca-n vers de dor să cuvânteze,
Scântei culese dintr-o stea.

Să prindă-n palma lui de nea
Pământul, cerul,  laolaltă, 
Scântei culese dintr-o stea
Pe coala de hârtie saltă.

Pământul, cerul, laolaltă
De veghe stau la ceas târziu,
Pe coala de hârtie saltă
Peniţa-n dansul tainic, viu.

De veghe stau la ceas târziu
Cuvintele cu foc pe gene,
Peniţa-n dansul tainic, viu,
Duios valsează prin catrene.

Cuvintele cu foc pe gene
Prind viaţă-n gândul de  poet,
Duios valsează prin catrene
Cuprinse, blând, într-un sonet.

Prind viaţă-n gândul de poet
Noi ritmuri, rime, antiteze,
Cuprinse, blând, într-un sonet.
Lăsaţi poetul să viseze!

25.05.2016