LĂSAŢI SĂ VINĂ MUZELE... Sunt măr de lângă drum şi fără rost Atâtor gâze dau un adăpost Şi mere roşii n-am, au tot căzut De la Beniuc încoace cât au vrut. Şi care mere să le vreau în loc Când Prâslea a avut destul noroc Să îşi apropie merele de aur Aşa că ţin pe-o ramură un graur Şi îl trimit să caute sub coajă Acolo unde gâzele fac vrajă Să se agaţe mere-n ramul meu. E hrana lor şi bunul Dumnezeu Când ne-a făcut, pe mine şi pe ele Nu ne-a menit să scriem doar rondele, Sonete, ode, doine, elegii. El ne-a făcut să fim cu toţii vii Şi să trăim alături cum putem Dar trebuie să ştim şi cum să vrem Să ştim că florile se scutur uneori Şi totuşi ce ne-am face fără flori? Lăsaţi să vină gâzele la mine Să roadă poamele şi va fi bine Căci mărul ros se prabuşe-n ţărână Şi va-ncolţi, şi iar vei ţine-n mână Peste un timp sau poate niciodată Un fruct zemos cu inimă curată Şi-l va gusta aşa cum se cuvine Cel care-l place, poate fi oricine. Lăsaţi să vină muzele la mine!
miercuri, 16 iulie 2025