Lăstarul vremii ţipă sub sabia luminii, Geru-şi rupe şira pe sârmă la uscat, Forcepsul extrage din pântecul genunii Un lac de întuneric cu gust de cer sărat. Prin venele ivite un munte-şi distilează Un abur ca o vrajă ţâşnită dintre stânci, Coboară-n zbor înaltul şi iute desărează Tot cerul enigmatic cu ochii lui adânci. De peste miazănoapte vine o ploaie lină Şi cad meteoriţii în palmele de lut. Încorsetate-n vrajă, prin valuri de lumină, Grăunţele de viaţă să vină, au început. O mână nevăzută dansa ţâşnind din ape. Îşi puse Universul la ceasul lui mustăţi. Se îndreptară Polii când vrură să se-adape Cu paşii de lumină spre-opusele cetăţi. Brusc, pică în uitare bin-bang-ul creator. Se caţără din mugur un verde aromat Şi fluviul de milenii porni de la izvor Cum de la mamă pleacă feciorul însurat. Miroase-a smirnă-n pântec, stelarii maci apar, E prima primăvară care-a venit pe-aici Şi-o tandră paparudă urcată-ntr-un lăstar I-apleacă fruntea verde spre casa de furnici. Secundele în hoardă se căţărau prin spaţiu Şi-un fulger enigmatic din primul bici trosni Plămânul nemuririi sorbi cu-adânc nesaţiu Din roata luminoasă ce-n boltă se ivi. Ascute-ncet albina un ac de-nţepătură Şi stupul şi-l aşează pe ramuri de idei. Din staulul de nouri porni cu hamu-n gură O lună nărăvaşă cu trupul de scântei. Se limpezeşte zărea, sălbatecul se-aşează Şi vesel suflă vântu-n stâncoase guri de nai, Natura-i rânduită şi toate stau de strajă... Să-i facă, metafizic, lui Dumnezeu un ceai. Şi mi-a zidit destinul aşa cum se cuvine Un curcubeu tomnatic ce râde după ploi... Dar, unde-mi eşti, iubito, ca sufletul din mine Să-l luminezi de-a pururi cu ochii tăi vioi?
sâmbătă, 31 mai 2025