LASTUN

LĂSTUN

Rănit, lăstunul zborul şi l-a frânt
Şi-acum pluteşte între cer şi ape,
Cu fiecare clipă, mai aproape
De nesfârşit, de stele, de pământ.

Atâta de-aproape a fost de-albastrul pur.
Iar de-ar fi vrut la soare-ar fi ajuns.
S-ar fi lăsat de raza lui pătruns
Iubind tot universul dimprejur.

Dar l-a rănit, nu prea-ntelege cum,
Un nor hain, cu margini zdrenţuite.
O! Spaţii largi ce mult i-aţi fost iubite,
Vă părăseşte albul meu lăstun.

Cade spre stele, cerul s-a mutat
De sus de tot în funduri de genune.
De-aş şti să fac o singură minune
Lăstunule cu sufletul curat!

Să pun albastrul iar acolo sus.
Cu soare blând să-ţi mângâi zborul lin.
Să te înalt puţin câte puţin.
Să nemurim din zori către apus!