Lăutar sau poet? Când noaptea-ncet coboară În clinchet stins de elegii Îmi iau în sac doar o vioară Şi plec,învins, în pribegii. Mă însoţeşte doar versetul Păşind tăcut în dreapta mea Şi-n suflet, neştiut, poetul Suspină trist, dup-o perdea. Ce liniste e-n jur şi pace ! Nici greieraşii nu se-aud, Chiar broasca,ruşinată,tace Când ies luceferi la păscut. Ce trist urmez a mea cărare! Nisipul scârţâie ciudat Lipindu-mi-se de picioare Ca timbrul de pe un mandat. Mă zbat în trecerea zorită Pe lângă-un codru-ncremenit Să scap de umbra ruginită A versului nereuşit. Un lac neclar apare-n faţă Ca o fantasmă plină de miraj Cu nuferii-nşiraţi pe aţă Şi fug spre el, plin de curaj. Vioara surd pocneşte-n spate Iar corzile tresar ritmat Cu salturile mele repetate În goana către lacul cel visat. Când, ostenit, ajung la mal M-opresc,nţepenit de frică, Zărind în luciul de cristal O arătare cum se-nfiripă. Hidoasa-i mutră de coşmar Hlizeşte strâmb,privind atent Cu ochii-i bulbucaţi ca de homar Cum tremur scurt, inconştient. Privirea-i fixă mă îngheaţă, Încrâncenat bolboroseşte stins, Că simt fiori şi îmi e greaţă Şi vreau să stau pe iarbă-ntins. Ce linişte e-n jur şi pace ! Poetul mă priveşte abătut, Iar luna, stânjenită ,tace Cu tivul la rochiţă descusut! Cuprins de o revoltă dreaptă, În clocot dau toţi anii mei, Iar fiara din genunea neagră Mă umple brusc de năbădăi. Turbat,apuc lăuta scorojită, O-nvârt şi o arunc cu foc Spre arătarea îngrozită Ce urlă, dispărând pe loc. Mi-e frig în hainele udate De stropii mari şi străvezii În timp ce,plin de-nsemnătate, Poetul scrie, vesel, poezii!
sâmbătă, 31 mai 2025