Legămînt

Esti o minune scrisă-n piatră cu oasele mortilor poeţi,
Născuţi cu ursitoare în vriun cotlon de ie;
Odată, îngeri umani, siniştri şi semeţi,
Doar cunoscuţi atât cât au dorit mândrie,
Culeasă-n una, poate, sau chiar mai multe vieţi.

Ce minte ne-ncapută îţi fu întâia oară
Locas fară de care azi nu te-am fi aflat,
Curată precum ceara şi roşie de pară?
Tu mă botezi în toate, o, fluviu nesecat,
Şi iei asupra-ţi vina-mi şi orişice-mi păcat.

Pe brânci târâs 'nainte, din scoicile mărunte,
O, floare de tămâie îmi răsării în loc,
Şi-n urma ta cu mir sfinţeşti oricare frunte 
Ce luptă cu-ndârjire să arză-n al tău foc,
Ascuns în departarea gheţarului din munte.

Mi-ai dat o nouă cruce, aceasta ce din urmă,
Mai grea decât răspunsul eternei căutari:
Ce rost e pentru noi umblând în astă turmă?;
Dar unsă cu dreptaţi şi roasă de visări,
Iar viaţa-mi tulburată de mâna-ţi mi se curmă.

De vrei junici ca jertfă sau virgine fecioare,
Cu ulgere umplute ori sâni nealăptaţi,
Îţi dărui nesfârşita taină de sub soare ―
Iubirea-mi pentru semeni, iubirea-mi pentru frati,
Şi mintea ca locas şi lacrimi ca licoare.

Doar leagă-mi de-a ta pană visarea-mi nebunie,
Cu frunze ori cu cele mai nestemate flori;
Ca vestejite toate, atunci mâna-ţi să ştie,
Ce nu va şti o lume până în vecie —
Durerea-mi pustiită şi clipa-n care mor.