Copile, lângă mine te așează, O mică povestire am să-ți spun! Ia un creion și-ncet tu desenează ce îți voi spune despre Moș Crăciun Să ne-așezăm sub brad, dulce copile, în luciul unui glob noi să privim, iar timpul inapoi cu mii de zile ținându-ne de mână să-l găsim. Închide ochii pentru o clipită și vei vedea un sat, cam mititel, Și o lumină care, calm, palpită, Iar la lumina ei... un bătrânel El face jucării nenumărate, în zori spre a le duce la oraș În liniște gândește și socoate că le va vinde pe un coltunaș. A doua zi, orașul îl așteaptă, iar sacul se golește imediat. Dar cum ți-am spus că viața e nedreaptă Al lui efort nu fu prea apreciat. Cu sacul gol, cu buzunare goale El se îndreaptă spre al său lăcaș Pe-o uliță scăldată în uitare, o casă el zărește, mintenaș. În ea stau doi copii fără de mamă Și-o rugăminte cântă ei în cor. Privind spre cer se roagă și tot cheamă un înger să le vină-n ajutor. Nu își doresc decât să aibă-n palme un soldățel de plumb, nimic mai mult, să-i apere de taina unor șalme, de-al sărăciei nedorit tumult. Sunt prea săraci și ei realizează că soldățelul lor e ireal, că săracia lor prea mult contează, iar visul lor rămâne ideal. Cuprins de o tristețe-n a sa stare, Îndreptă moșul fruntea către cer ”Ce mi-aș dori să am din întâmplare Un soldățel de plumb, micut, stingher!” Se uită moșu-n sacul ce tresare În fundul lui găsește-un soldățel Îl lasă-n prag, bătând în ușa care speranței se așează drept rastel. Și pleacă moșul-nvăluit în robă gândind că o putere de-ar avea grămezi de jucării de-ar fi in tolbă, copiilor, cadouri le va da. În drumul lui, în seara luminată un pui de căprioară a-ntâlnit ce șchiopăta c-o rană infectată, iar mersul îi era împleticit. Își rupse moșul parte din veșminte și rana celui pui el o legă Când, deodată, puiul cel cuminte în înger fără seamăn se schimbă. ”Te văd că ești a bunătății pală! Dorința ta pe veci se va-împlini, să-mparți discret și necruprins de fală în toată lumea, mii de jucării!” Deodată roba sa se luminează și se transformă într-un semn regal într-un costum ce chiar și azi păstrează o frumusețe fără de egal. Un rosu viu în haine se aprinde, iar cizmele îi sunt cu licăriri Cu care moșul va putea cuprinde țărâmuri necuprinse de gândiri. Alături îi apare de niciunde o sanie cu niște reni blajini să-l ducă spre ținutul ce cuprinde o fabrică de visuri și lumini. Se suie moșu-n sania ce-l poartă spre-acel ținut ce-n dar l-a căpătat pentru a sa purtare fermecată, crescută într-un suflet nepătat. Și an de an, de-atunci, copile dragă, Lucrează moșul cu zor de furnici Ca-n astă zi să aibă în desagă Tot ce-și doresc copii mari sau mici. Să-l așteptăm pe moșul ce-o să vină La fiecare să-i aducă-n dar O jucărie și a sa Lumină Și o fărâmă din celstul Har. Să nu uităm nicicând c-a sa putere E drept răsplata unei bunătăți Ce n-a fost învelită în mistere sau oferită doar în jumătăți. Să îi urmăm și noi a sa gândire, Să devenim mai buni decât am fost Și-a noastră bunătate-n răspândire Să fie celor simpli adăpost.
sâmbătă, 31 mai 2025