Li se dǎ cununa sfântǎ
duminică, 20 iulie 2025
Saturn, 
Zeul, 
Se zice cǎ
A avut mai mulţi 
Copii
Şi dintr-o datǎ 
Se-apucǎ
Sǎ îi mǎnânce
În plinǎ zi.
Din toţi,
Doar patru au scǎpat
În lumea pe care-au fǎcut-o,
Jupiter, 
Cel mai turbat,
Junona, Neptun 
Şi Pluto.
Astfel, 
Focu-ntinse-o mânǎ
Unui  aer 
Necesar,
Lâng-o apǎ
Ce-i stǎpânǎ
Pe pǎmântul 
Milenar
Şi toţi patru 
Au dansat
De la începutul 
Lumii
În virtute 
Şi-n pǎcat
Chiar sub tǎetura 
Brumii
Iar poeţilor 
Ce cântǎ 
Aste patru 
Elemente
Li se dǎ cununa 
Sfântǎ
Cu lauri, 
Eminamente!