Încă aud ecoul vechi şi trist În peștera din munți de ametist, Acolo unde jaspul se mai coace Sub iarna învelită de cojoace. Întinsă pe bezmeticele maluri Ale pârâului, ce sapă-n valuri-valuri, Ating cu vârful degetului stâng Un stalactit cam strâmb şi cam nătâng. Mă-ntreb dacă în casa mea de-acum Doar liniștea își mai croiește drum; Pârâul parcă-a stat şi meditează Cu tot cu trupul meu, ce balansează. Incendiile toate ard mocnit Pe munţii-mpăduriţi cu afanit Şi ciutele mă caută-nfierat La ora-n care ceasul mi-a sunat. Se stinge lumea verde şi banală. Apatic, în pârâu, se toarnă smoală, Iar noaptea își dă soarele deoparte; Apatic gust şi eu din viaţă-moarte. 16 septembrie 2016 – 4 septembrie 2018, Constanţa
sâmbătă, 31 mai 2025