Livada copilăriei

LIVADA COPILĂRIEI

Mult-demult tare mai este,
eu, copil ca-ntr-o poveste,
în livadă mă jucam fireşte.

Mă jucăm, mă zbenguiam,
în copaci mă căţăram,
fructele le culegeam.

Copaci mulţi şi cu de toate,
ciripit de  păsări minunate,
eu şi larma curţilor din sate.

Dar, copacii s-au uscat,
şi părinţii au plecat,
şi casa sa-nstrăinat.

Azi, stau cuminte pe terasă,
gândul zboară, nu mă lasă,
mi-e dor şi de livada de acasă.

Alexandrina Spânu - SPERANȚE