Ce pajiște e-a vieții ogrăjoară, ce apropieri sunt astăzi lângă noi! Speranța e-adierea ce-nconjoară un ochi dormind, fixat într-un altoi. Dar pot dormi, așa cum decretează unii ce cred că viața ne-a înghețat, c-a noastră despărțire cu emfază a geruit un cuplu minunat? Cine-a tăiat a trunchiului tărie și-al nostru viitor ni l-a scurtat, Ca mai apoi, văzând că sunt în vrie, să m-altoiască pentru a fi iertat? Poate că noi i-am dat ferm argumentul să taie o iubire ce stagna și că orgoliul fost-a instrumentul ce folosit a fost de clipa grea. Coroana unui cuplu-n devenire s-a prăbușit tăcută spre neant am început să plâng de dezlipire de seva ta ce-i mie adjuvant. Iar plânsul meu-un fluviu de iubire, curgând înspre izvorul bălăuc, prin lacrimi de iubire-a dat de știre că fără tine mor și mă usuc. Și înc-o șansă am primit, iubire, prin mine mugur la al tău altoi, când ne-am fixat în trunchi spre izbăvire și a renaște-n viață amândoi. Nu mai contează ordinea firească Cine e mugur, cine e e altoi, Nimic nu va putea ca să oprească al noastru crez în șansa unui “doi”. Nu am nevoie de o altă Evă ca să renasc spre Soare tot crescând căci o iubire vie ca o sevă îmi flutură prin vene și în gând. Noi vom porni pulsând din nou iubire și împreună ne vom dezvolta într-o coroană fără-asemuire Ce Nesfârșitul îl va completa.
sâmbătă, 31 mai 2025