Viermele luminii roade, roade talpa lumii, întuneric, umbre hămesit deșiră. Atârnă pretutindeni imense zdrențe negre, încât pare că moartea ne flutură sardonic steaguri de hău și neființă. Prea deprinși cu suferința, cu durerea, singuri, înspăimântor de singuri, cu obscură teamă-n suflet, strigătul nostru de disperare este strigătul mut al lui Munch. Strecurându-ne printre înșelătoarele goluri ale existenței - oglinzi deformatoare, multiplicate la infinit, lacrima ne pare ocean amar ce ne sufocă, ne înghite. Prea deprinși cu suferința, cu durerea, ca o mască insinuată profund în firea noastră, orbecăim prin somnul lumii, și nu vedem cum, din crisalida de lumină hrănită cu-ntuneric, cresc aripi ce înalță arca noastră eșuată spre Dumnezeu.
sâmbătă, 31 mai 2025