Am luat în piept poteca s-o respir, Cu toate că ştiam ce hopuri are, Ce-ntortocheate coturi şi ce fiare Pândeau după oricare-al ierbii fir. Voiam s-ajung în vechiul luminiş Săpat cu răni adânci de sacrificiu De orgolioşii ce-şi fac un deliciu Din a-l brăzda cu-al plugului tăiş... Am auzit că-acolo se găseşte Doar linişte trăindă de mirare Şi mintea se topeşte în uitare, Iar inima acolo se-ntăreşte... Şi am ajuns la marginea pădurii, Văzând lumina din poiana largă În care stă tot răul să se spargă, Dând loc iubirii-n detrimentul urii! Ce încântat am fost de fuga-mi iute Din lumea ce ostil îşi toacă fiinţa, Nemaivăzând care-i e trebuinţa! Şi relele păreau a fi pierdute... Dar când să calc cu sufletu-n lumină, Nori grei şi negri-au răbufnit în tunet, Plouându-şi cu mândrie şi răsunet Un râs amarnic şi găsindu-mi vină... Aştept să treacă ploaia biciuindă Facându-mi adăpost din rugăciune, Uitându-mă spre-a cerului genune Ca într-un lac cu tulbure oglindă...
sâmbătă, 31 mai 2025