Și luna rotilă pe cer căzută De la osia unui car îngeresc E un semn fără de tăgadă Că a mai fost vizitată. Într-o noapte s-au retras De acolo cetele îngerești Și a rămas doar pustiul Mormânt gol al umbrelor Și al ultimilor adieri de vânt. Când însă luna se umple De prea multă lumină Ies din văgăuni zvârcolacii Şi pământenii se neliniştesc Şi de teamă tremură munții Cei falnici din încheieturi. La țărmuri agitate valurile Intră în vâltori de maree Retrăgându-se și înaintând Într-o tulburată frământare. Pe nicovala de aur a lunii Rotilă căzută de la osia Carului aceluia îngeresc Un fierar călește potcoave Pentru caii apocaliptici Ȋn caz că ȋn curȃnd la galop Vor trece și peste pământ.
sâmbătă, 31 mai 2025