Luna
sâmbătă, 31 mai 2025
Luna trece-ncet sfioasă 
Peste-a nopţii feerie, 
Raza ei cea maiestoasă 
Te cuprinde-n reverie...

Stelele sclipesc şi cântă 
Bat din palme tot mereu, 
Bucuria lor se-avântă 
Spre Tronul lui Dumnezeu...

Ele-şi pregătesc cântarea 
Când începe-o nouă zi... 
Iar în noapte, adunarea 
Lor, incepe-a glăsui...

Cântă-n fiorul Iubirii 
Bucuria cea de Sus.. 
Despre clipa răstignirii 
Şi-nvierii lui Isus...

Despre biruinţa dată 
Prin jertfirea din calvar 
Cum prin Har, al nostru Tată 
Ne-a dat Mantuirea-n dar!

Iar în jur este tăcere.. 
Doar un porumbel, zburând 
Peste clipe efemere, 
Strigă-ntr-una: "În curând,

Zarea-n cer se va deschide 
Şi va fi o nouă zi.. 
De pământ vă veţi desprinde 
Voi, ai Domnului copii...

Pregătiţi-vă într-una 
Noaptea, curând s-a sfârşi 
Cerul,soarele şi luna 
În curând, nu vor mai fi...

Va fi doar o Dimineaţă 
Sfântă, plină de splendori... 
Când în clipa cea măreaţă 
El va reveni pe nori...

Toate glăsuiesc în lume... 
Toate spun că va veni, 
Cel care va dat un Nume 
Şi un loc în veşnicii!"

Oare-ţi pregăteşti tu viaţa 
Pentru-acea Măreaţă, Zi, 
Sau mai guşti cumva dulceaţa 
Lumii.. făr-a te trezi...?

02.07.2015