Corabia selenară printre nori pluteşte oare încotro se-ndreaptă, și cine vâsleşte? Luna-i suplă, argintie şi nu-i pasă de nimic... pe stele le ocroteşte, pe luceafar ...ce să zic? O regină, o femeie, aveţi oare voi idee? somnul nostru îl veghează şi ne mângâie c-o rază. Raza ei, raza de lună, ne urează „noapte bună!” şi poveşti nemuritoare ea ne spune zâmbitoare. O fi fost îndragostită de a soarelui strălucire, cine oare a pedepsit-o pentru marea ei iubire? O fi chiar adevărat că soarele a divorţat ş-a iubit o răsărită „Floarea-Soarelui” numită? Biata fată, cată-n nori când dispare luna-n zori; după soare se roteşte şi-i şopteşte că-l iubeşte. Luna mândră-şi poartă voalul presărat cu stele şi-nhamă la Carul Mare câteva din ele. Uneori în neagra noapte ea se scaldă-n mare oglindindu-şi chipul mândru, puţin gânditoare. În oceane lung priveşte, o fi căutând un peşte? Peştişorul de aur să-i dea un tezaur? Poate vrea şi un palat pentru soare rezervat sau să-i dea iubirea lui, strălucirea soarelui? Poate într-o bună zi, cine ştie când va fi, vor fi din nou împreună soarele şi mândra lună.
sâmbătă, 31 mai 2025