Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul, sub cortul adormiților gutui și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea, văzduhul serii mi-ar părea căprui. Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge, zvelți vânători, în arcuiții lei din goana calului, cum își subție arcul. 0, tinde-ți măna stângă catre ei și stinge tu conturul lor de lemn subțire pe care ramurile i-au aprins, suind sub luna-n seve caii repezi ce-au rătăcit cu timpul, pe întins. Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii În ochii tăi cu luna mă răsfrâng ... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.
sâmbătă, 19 aprilie 2025