Mă gândesc și eu, ca omul!

Am vreo două, trei nepoate...
Mai aproape le-aș fi vrut!
Și-s frumoase peste poate,
Dar stau colea, peste Prut!

N-o fi Prutu-așa de mare,
Dar nu poți să-l treci buluc!
De nu ai o dezlegare
Poți să intri în bucluc!

Drept este că sunt de-o mamă...
De nepoate vă vorbesc!
Doar că niște legi de seamă
Pe la vamă le opresc.

Nu cat legilor pricină
Și nici celor ce gândesc.
Mă întreb fără vreo vină:	
Dorul, cum să-l oblojesc?!

Cum poți pune la popreală
Pe cei ce se înrudesc?
De ce-atâta învrăjbeală
Între cei ce se iubesc?!

Sper să nu dau în scrânteală
Dacă inima-mi dă ghes
Să văd legea la popreală, 
Iar nepoatele mai des!