Și noi tot himere de umbră eram, Pripași ai luminii rătăcind în amurg Scrânciob de vise, martori ai nopții Născătoare de sori și de stele. Înveșmântați în giulgi de ivoriu Am ridicat pânzele vechilor corăbii Spre furnicarul de insule din Marile Lacuri Spre Mackinac Island, țara liliecilor , O carapace verde, tocită, de broască Țestoasă plutind deasupra valurilor Sculptate de vânturile canadiene. Și în briza caldă a iluziilor am simțit Topindu-se în noi auraria plumbului, A zăcămintelor de cupru oxidat În rețetar de vechi alchimii indiene. În freamătul liniștit, extaz al reculegerii Hydrangea azurului și-a deschis aripile, Floare albastră în glastra lacurilor. Columb era din nou la țărmuri cu armada Pe care indienii încă nu o puteau vedea Dar înțelegeau totul din neliniștea valurilor Clipocind pe nisipul galben ca aurul. În Mackinac Island, insula șerpilor, Am căutat ouă de vipere în labirinturile Întortochiate ale protoistoriei indiene La izvoarele adânci ale ființei lor Și am găsit acolo în întuneric ascunsă, Supusă damnarea de a nu putea evada Din conturul formelor și al ritualurilor Din cauza prisosului lor de imaginație. Copyright © 2017 Marin Mihalache
sâmbătă, 31 mai 2025