Magenta

Și în dragoste sfada se poate naște.
Se pot rupe logodne fără noimă. 
Roșul de Congo se-neacă în ape
Si-i doliu în tot spectrul de lumină. 

În pierdere de vână-i Magenta 
Inimilor unei lumi virtuale.
Se cufundă-n emoții paleta 
Unor liniști perfect naturale.

Rosul era și-n floarea de măciș.
Și-n vârf de ghimpe ce-a strapuns. 
Era-n iubirea trecută sub tăiș 
Si-n adevărul crud al visului răpus.

Se adâncește roșul cu clipa care trece 
La veghea și la ruga peste noapte,
Când muribunda iubire zace 
Iar toți ceilalți petrec pe rupte.

În așteptarea sfintei utrenie 
A ocupat un jilț de cinste mare 
Rosul de Congo cu fața arămie 
În galbenul sfios de lumânare.

E vidul absolut care ne paște 
Este în noi și este din belșug,
Pamantu-i gol,nimic nu crește,
Sămânța desenată nu dă-n pârg.

Simțim nevoia unui dor nespus 
S-avem un petic de fertil pământ 
Si cerul să îl percepem acolo sus 
Ca își întoarce mantaua după vânt.

Și astfel ne bucură-nbulzeala 
La soare.Toți să facem plecăciune,
Că roșul chiar de-î fad, Magenta,
Culoare-n curcubeu, etern rămâne.

Sunt dați uitării ai urii îngeri. 
Mâna își dau logodne rupte, 
Va invada roșul de Congo inimi 
Și spectrul de lumină se-ntregește.

Gelu Radulescu, Ottawa.