Îmbătat de două zile și trezit de-a mea vecină Că de la atâta ploaie a rămas fără lumină M-a rugat cu disperare să mă duc la dânsa-acasă, C-avea hainele murdare și copiii toți la masă. Somnoros și fără farmec, cam grețos așa se pare, Dup-atâta mahmureală îi ofer o lumânare. Tot privind-o printre pleoapa dezlipită de pupilă, Sper că astăzi are-n suflet, pentru mine-un pic de milă. Ea, atunci mai mânioasă își desface-acum mănușa Și cu ochii plini de lacrimi, îmi trântește aspru ușa. Înlemnit de tratamentul care mi-l oferă coana... Mă ridic și plec alături spre a-i lumina icoana. Ies pe ușă, vântul aspru mă izbește ca de stâncă Mă ridic că sunt puternic, că am inima de frâncă Dau să ciocăn la vecina să-nțeleg care-i dilema, Încercând astfel acuma ca să îi rezolv problema. Iese ea în pragul ușii și mă scoate de pe hartă Cu lanterna mă orbește și cu-o scândură mă ceartă. Deși nu-s așa bezmetic, tare fraged mi-e cojocul Îi iau scândura din mână și o pun s-aprindă focul. Îmi explică-apoi problema și-mi arată și panoul, Stâlpul din ograda casei își pierduse-acum ecoul, Doua fire încleștate stau de veghe cocoțate, Nu tu scară, nu prăjină și tot vântul dintr-o parte. Apoi eu voinic din fire mă cocoț ușor ca cioara, Cu un clește trag de fire, să îi luminez cămara. Reușesc să rup blestemul care-a îngropat lumina Și să-mi bucur pentru-o clipă în sfârșit acum vecina! Georgian Ionut Zamfira 30.06.2021
sâmbătă, 31 mai 2025