Mai lasă-mă iarnă o vreme
sâmbătă, 31 mai 2025
Mai lasă-mă iarnă o vreme...

Mai lasă-mă iarnă o vreme,
În iubire nu e loc pentru tine!
Îți aud glasul rece cum geme
Pe cărări troienite-n privire.

Mai lasă-mă iarnă o vară
Să privesc maicii roşii cum cresc,
Să simt vântul trist cum coboară,
Să respir tot ce astăzi iubesc,

Să cânt cu pădurea o seară
Şi apoi poți să treci pe la geam!
Colindând umbra lunii de ceară,
Să te laşi nevăzută pe ram...

Mai lasă- mă iarnă o clipă!
Ai nins peste ape tăcută,
Te -ai ascuns sub a lumii aripă
Şi te-ai stins în apus nevăzută...

Lacul pare un cer de petale
Când salcâmii se scutură -n vânt,
Anii curg peste valuri agale
Iar eu uit un minut cine sunt.

Mai lasă-mă iarnă o vreme,
In iubire nu e loc pentru tine!
Îți aud glasul rece cum geme
Pe cărări troienite-n privire.