Mai știi? Cum te așteptam pe dealul Cetății, să te îmbrățișez în zorii dimineții? Un răsărit portocaliu aveam în păr, în ochi un zâmbet și-n buzunar un măr Risipeam în vânt prea multe secunde, priviri, pași, cărări și atente cuvinte. Era frig, eram reci și ezitanți amândoi. Spațiul devenise dureros între noi. N-am îndrăznit să-mi iau o îmbrățișare, decât târziu, aproape de plecare. Timpul se oprise râzând, în loc, că nu puteam să-ți dau drumul deloc. Din ochii tăi curgea lin înserarea, prin mine trecea înfiorată mirarea. Nu mai știu când și de ce am plecat. Împătur amintirea și-o pun la uitat! (Că mi se face dor imediat!)
sâmbătă, 31 mai 2025