mă recunosc după felul în care îmi străbați carnea ca un curent puternic stau îngenunchiată în mijlocul oceanului de nisip pe un covor persan suspendat de valul circumspect al timpului în moschee se face rugăciunea de seară vocea imamului străbate aerul până aici vălul îmi acoperă fața dar ochii te caută pretutindeni damascul ce amestec straniu de dragoste și mirodenii la ora când onixul ochilor mei e mai tăios ca o spadă de argint unde ești întârziere de neliniști nu știi că pe plajele sufletului meu au eșuat visele vino ajută-mă să le adun devino realitatea mea *** te recunosc după tălpile tatuate cu săruturi verzi după cireșele de mai pe care le aninam cercei la ferestrele sufletului să nu mă uiți să nu te uit să ne transformăm amândoi în acolade ale timpului nud deșertul e plin de morgane de culoarea nisipului a vântului niciuna ca tine despletită și tandră dogorâtor de răcoroasă cu ochii adânci ca groapa marianelor simt vibrând literele din coran buzele tale le dau formă și sens știu că ești imamul venit să-mi îmbrace moscheea inimii în damasc dacă închid ochii te văd alergi desculță pe valurile nesfârșite de nisip în urma ta răsar flori de mirt sub bolțile timpului sunt lângă tine putem împlini miracolul de a ne pierde unul în celălalt fără a ne mai regăsi vreodată * maktub = așa a fost scris liliana trif & ioan grigoraș
sâmbătă, 31 mai 2025