M-am îmbrăcat în păduri sub torentele atâtor dezrădăcinări să nu surpe malurile inimii neguri fără număr sar pârleazurile când ochiul naiv scufundă privirea în câmpul de maci vigilenţa închide ochiul o clipă mâinile îmi tac mângâieri diafane hienă când m-adulmecă murirea să muşte consoana cancerigenă. O asanare în aripă de înger un taifun dizlocă un bing-bang în infinit veşnicia lăuză tot spaţiul pe care-l poate cuprinde alăptează în irişi marile dezgheţuri ale iubirii să nu-i împrăştie imperiile malul inimii pietruieşte poeme tăcerile mele forfotitoare... Să nu miroasă tot universul a mine va trebui să-mi tivesc lumea c-o pădure virgină şi să-nvăţ perfect graiul zborurilor!
sâmbătă, 31 mai 2025