De glumesc, şi nu se face, Îmi cer scuze, cel puţin, Ironia mea, rapace, Ascunde un mare chin. Râd de râs şi de durere, Şi de milă îmi cam plâng, Vrerile-mi sunt efemere, Acţiunile-mi se frâng. Un plictis profund şi dens L-aş dori ieşit din rând, Şi, aşa, i-aş da un sens, De-ar fi sens şi pe pământ. Scormonind în recea vatră, Sǎ scot visul la ivealǎ N-am gǎsit numita piatră, Tristǎ şi filozofalǎ. Cǎutând să mă cunosc, Cum mă învăţa Socrate, M-am dat lumii, recunosc, Dintr-odatǎ, nu în rate.
sâmbătă, 31 mai 2025