M-am fâstâcit

M-am fâstâcit, când ţi-am văzut
Întâia oară ochii verzi
Şi poate nu o să mă crezi,
Dar m-au lăsat aproape mut.

Abia mi-am revenit puţin
Şi fâstâcit am fost din nou,
Vrăjit complet de părul tău,
Ce strălucea în chip divin.

Am vrut să scap de-acest defect
Şi-am coborât privirea mea,
Oprind-o, fâstâcit, aşa,
Pe sânii conturaţi perfect.

Dorind să fug din nou cu ochii,
I-am dus, timid, ceva mai jos,
Dar s-au trezit pe-un şold frumos,
Sculptat anume pentru rochii.

Captivi de-atâta perfecţiune,
Fugari s-au vrut a fi din nou,
Alunecând pe trupul tău
Mai tulburaţi decât s-ar spune.

Iar ce-am văzut, mi-a fost de-ajuns
Să mă blochez de-acum de tot,
Simţind că singur n-am să pot
Problemei să-i găsesc răspuns...