Mamă, am venit acasă!
sâmbătă, 31 mai 2025
Mamă, am venit acasă!

Mamă, am venit acasă!
Am venit să te colind...
Depărtarea nu-i o casă,
Ci-i un gol de necuprins.

Văd prin geam, bradul sclipeşte,
Luminiţele se-aprind,
Rând, pe rând, parcă-s speranţe...
Ce mi se strecoară-n gând.

Mamă, am venit acasă!
Simt miros de cozonaci...
Şi de nuci şi mere coapte,
Mamă, parcă sunt în Rai!

Tata stă în jilţul lui
Şi priveşte-n focul care...
Parcă-i deapănă în gând,
Amintiri din depărtare.

Mamă, am venit acasă!
Azi e noaptea de Ajun...
Zurgălăi se-aud pe stradă,
Sunt copii pe derdeluş.

Albul iernii mă cuprinde,
Parc-ar fi o-mbrățisare...
De la o fiinţă dragă,
Ce m-aşteaptă-n prag de iarnă.

Mamă, am venit acasă!
Vreau ca să petrec cu voi...
Un Crăciun ca de poveste,
Vreau să fiu copil din nou.

Mamă, am venit acasă!
Dorul meu parcă topeşte...
Iarnă asta ce mi-i dragă,
Când trăiesc aşa poveste.

Mama, hai deschide-mi uşa!
Astăzi sunt colindător...
Vreau să mă satur de toate,
Dar mai ales, de zâmbetul tău.

~9 Decembrie 2014~