Marea

MAREA

Port chipul tău adânc inclus în mine,
În fiecare strop hoinar de sânge.
Doar amintirea ta mă poate-nfrânge
Atunci când lupt să ies dintre ruine.

Buzele tale ard buzele mele
Din visul unui somn încercuit.
Reneg în forma frântă „te-am iubit”
Un verb legat de lună şi de stele.

E dusă vremea mângâierii tale,
De câte ori să mai întorc clepsidra?
Din întuneric mă pândeşte hidra
Unor trăiri onirice şi goale.

Nu ştiu să beau şi nu-mi doresc uitarea,
Fără memorie lumea nu există.
Trăiesc intens şi inima rezistă
Când mă gândesc cum mă aşteaptă marea

Să-mi cânte imnul plajelor fierbinţi
Pe care mă întind şi mă topesc.
Atât de mult eu încă te iubesc!
Cu gândul ştiu că încă mă alinţi.

Şi câtă vreme mai există mare
Nici timpul care trece nu mă doare.