Am ascuns imensitatea mării Într-un cub de sticlă Poleit pe margini cu sentimente carbonizate, Dar, din fericire sau din păcate Ne-am închis şi pe noi În acea monstruasa calamitate. Cuvintele erau disfuncţionale, Iar sunetele ciopârţite în adâncuri prezent uitate, Tu gata să mori înecat de acea mare. Eu, îndrăgostită fiind, eram de mult scufundată În una şi mai mare. Eram doar noi doi şi marea. Însă ţie îţi era frică de mine Şi de ea. În timp ce eu jonglam cu iluziile unui cub de sticlă, Pe lateral, marea ardea. Ardea de dorul inseia, Căci în fiecare colţ de stea Valurile şi le pierdea şi tot ea nemuritoare Tăiată-n patru de oameni oarecare? De suflete transparente la iubire Şi pierdute în goluri de simţire …. Am ascuns imensitatea marii Într-un cub de sticlă. Ea s-a obisnuit cu idea şi s-a îndrăgostit de cub. Tu, de atunci încă mai cauţi ieşirea cu privirea. Eu sunt în faţă ta, aşteptând. Dacă nu v-aţi dat seama, Eu eram ieşirea.
sâmbătă, 31 mai 2025