Mărgeaua albastră aleargă pe-orbită Crește ca pâinea din aluatul dospit Aș vrea s-o întreb : " oare ești obosită ? Mi-e teamă, fetiță, că ai îmbătrânit. Că riduri adânci îți brăzdează obrazul Și tremuri ca varga de prea multe ori Când cerul turbat își descuie zăgazul Și îți culcă-n noroi câmpia cu flori. Când luna îți saltă volane de-oceane În loc să zâmbești, te încrunți arțăgos Pe umeri de-aduni gunoaie-n mormane Tot mai mult te asemeni cu-n calic zdrențăros. Îndură-te Doamne, ai milă de Geea Pe ea ai ales să cobori din înalt Trezește în oameni acută ideea Că suntem acasă, nu într-un asalt ! Așează-i la tâmple ghiocei, dacă vrei Încinge-i mijlocul cu brâuri de râu Slobozește-n văzduh albii ei porumbei Îngroapă în ea boabe sfinte de grâu ! În oameni să fie mereu primăvară Și pentru că poți, te mai rog, Domnul meu Mărgeaua albastră să fie o țară, Un bob nou de rouă, dintr-un nou curcubeu !
sâmbătă, 31 mai 2025