fantasme ancestrale mă bântuie-n ocult când viscolele toate scrâşnesc acut în farduri şi caii de zăpadă mă poartă spre demult când luna mai cădea în săbii printre arbori spre noi se-ndreaptă poluri şi năpustiri de vânt şi păsări boreale ne duc tot mai departe şi prin lunete oarbe mă chinui să te văd când suntem prizonierii infernului lui Dante ninsori rostogolite peste un glob de fier prin inerţia mută ne-apasă omoplaţii şi se-ncleştează munţii rupându-se de cer strivindu-ne de margini subţiri de constelaţii iar printre orizonturi îţi văd suavul trup când purgatorii albe încep a se desface şi mai aud flagrante ecouri cum erup din umbra care caută în tine-a se preface
sâmbătă, 31 mai 2025